O listă pe care o voi actualiza constant, care poate fi de ajutor atunci când cineva e în pană de idei. Fără cantități. Totul se adaptează după nevoile și preferințele copilului.
Cel mai important: atenție când introduceți legume noi în alimentația copiilor; urmăriți cu mare grijă orice urmă de alergii sau discomfort.
Toate legumele se fierb. De preferabil:
- cartoful se fierbe întreg
- legumele la aburi sau în apă cât mai puțină
- pentru subțierea piureurilor nu se folosește apa în care a fiert spanac sau fasole
Leguminoasele: soia, fasole, mazăre, linte, năut- se înmoaie minim 8 ore, eu de obicei las 12 ore (peste noapte)
- fiecare leguminoasa are un timp de fierbere diferit: lintea 30-40 minute, năut 3ore
Cereale timp de fierbere (calculat de cand incepe sa clocoteasca apa, cerealele se pun in apa rece la fiert):
- quinoa 20 de minute, si încă 5 minute se ține cu capacul pus peste crăticioară
- meiul 15 minute
- hrișca 15 minute
- orz, ovăz (făcute făină), gris le fierb 2 linguri în 200ml apă pentru 5 minute (aceastea se adauga in apa care clocoteste)
La masa de dimineață adaug in sau susan râșnit (câte o linguriță rasă), pentru aportul de calciu.
- O vanata coapta si curatata, un cartof mic fiert, o jumatate de avocado, ceapa, usturoi
- Mâncare de ciuperci cu hrișcă și urzici
- năut, morcov, țelină, frunze de leurdă
- mâncare de mei și leurdă (rețeta în curând pe blog)
- năut și cartof, fierte, ceapă verde și puțin ulei de măsline
- mazăre, morcov, pătrunjel fierte, 2 linguri de hrișcă fiartă, ulei de măsline presat la rece, 3-4 picaturi de lămâie, frunze de pătrunjel
- năut fiert, un cartof și un buchețel de conopidă fierte, 3 lingurițe de bulion fără condimente (sos de roșii), puțină ceapă răzuită
- 60gr linte hidratată, un morcov, un păstârnac, un buchețet de conopidă se pun la fiert în apă care clocotește pentru 30 de minute; se pasează și se adaugă ulei de măsline presat la rece și frunze de mărar verde
- gris (sau terci de orz/ovaz), zacuscă crudă din o jumătate de roșie, un sfert de ardei capia roșu, un sfert de avocado, un morcov mic, ulei de măsline; opțional se mai poate adăuga ceapă și usturoi
- 100 gr năut fiert, un cartof, un morcov, frunze de pătrunjel, ulei de măsline presat la rece
- o lingură de hrișcă fiartă, sfeclă, morcov, cartof, telină fierte; toate mixate; am adăugat apoi puțină ceapă răzuită și o linguriță de ulei de mpsline presat la rece
- un cartof fiert în coajă, o lingură de quinoa, 4 ciuperci champignon tăiate bucățele și înăbușite în apă 7 minute, mărar, ulei de măsline
- spanac, dovlecel, cartof
- cartof, cartof dulce, țelină, dovlecel
- quinoa, brocoli, cartof, morcov
- orez, sfeclă, țelină, dovlecel, pătrunjel frunze
- quinoa , cartof, dovlecel, țelină
- 50gr linte roșie, o ceapă intreagă, un cartof, un morcov se fierb 30 de minute, se aruncă ceapa și se pisează; la sfârșit adaug câteva picaturi de lămâie; opțional se poate adăuga puțin avocado
- năut, morcov, dovlecel, pătrunjel rădăcină
- păstăi verzi, cartof, usturoi
- păstăi verzi, praz, cartof
- 3-4 linguri de năut fiert, o inflorescență de brocoli și un morcov fierte pe abur, puțină ceapă proaspătă razuită fin, o linguriță de ulei de măsline presat la rece; apă pentru subțierea piureului
- file de somon fiert pe abur, sfeclă crudă răzuitî, 2 linguri de hrișcă fiartă la care în ultimele 4 minute de fierbere am adăugat o mână mare de urzici
- file de somon fiert pe abur; piure legume fierte (morcov, cartof) și frunze de lobodă opărite 2 minute
- file de păstrăv fiert pe abur, piure din conopidă, cartof, pătrunjel rădăcină, o linguriță ulei de măsline presat la rece, 3-4 picături de lămâie, o linguriță de semințe de cânepă
- file de păstrăv fiert pe abur, piure din brocoli, morcov, dovlecel, o linguriță ulei de măsline presat la rece, 3-4 picaturi de lămâie
- carne de cocoș fiartă, un morcov și un păstârnac fierte, toate pasate; se adaugă un sfert de avocado și frunze de pătrunjel verde
- file de păstrăv fiert pe abur, un morcov fiert, 2 linguri de mei fiert; opțional se poate adăuga avocado, usturoi sau frunze proaspete de busuioc
- piept de curcan, o lingură de mei fiert, păstârnac, dovlecel fierte și mărar proaspăt
- piept de cocoș (50-70gr), 2 linguri de hrișcă, o inflorescență de conopidă, un morcov
- file de păstrăv fiert pe abur, spanac opărit 3-4 minute, hrișcă, puțin usturoi răzuit, o linguriță ulei de măsline presat la rece
- Pasta de avocado cu oua de prepelita
- gălbenuș de ou, morcov, țelină, 2 linguri de mei fiert, un sfert de avocado
- gălbenuș de ou, o lingură de mei fiert, spanac
- gălbenuș de ou, orez, dovlecel, păstârnac
- gălbenuș de ou, spanac, păstârnac
- gris din grau spelta, nuci caju si curmale inmuiate o ora si apoi maruntite cu blenderul, fulgi de cocos
- papanasi fierti - varianta fara zahar
- iaurt de vacă, 3 linguri de fulgi spelta fierți, 7-8 migdale (hidratate, curățate și răzuite), o linguriță rasă de semințe de in râșnite
- iaurt de vacă gras, terci din făină de mei, o linguriță de semințe de cânepă
- iaurt de capră, 4 linguri de fulgi de orz/ovăz fierte 4-5 minute, o linguriță semințe de cânepă, o linguriță rasă semințe de in râșnite
- mămăligă, brânză de vaci, avocado
- brânză de vaci, smântână, avocado
- brânză de vaci, avocado, lapte de soia, migdale
- mămăligă cu brânză de vaci și bucăți de roșie
- brânză de vaci, smântână, 1/2 avocado, semințe de in râșnite
- piure din 3 linguri de merisoare si 4 curmale la care am adaugat 2 linguri de ovaz fin fiert, nuca de cocos si o lingurita de seminte de canepa
- terci din făină de mei, un măr, 2/3 avocado
- 2 linguri de hrișcă fiartă, o para, 2 linguri de cătină făcută piure; dacă e prea amar se poate adăuga miere
- 2 linguri de hriscă fiartă, o pară mare, 2 linguri de nucă măcinată
- 2 linguri de quinoa fiartă, 1/3 avocado, un măr răzuit
- gris făcut din 200ml apă și 2-3 linguri de gris, lăsat să se răcească; am mixat 2 linguri de cătină congelată cu 2 linguri de apă rece, apoi am strecurat si am folosit sucul rezultat; 4 curmale și 7-8 nuci caju înmuiate în apă 2-3 ore; la sfârșit am mixat toate ingredientele
- 4 linguri de fulgi de orz/ovăz fierte 5 minute, 5 prune uscate fără sâmburi hidratate 3 ore, un măr
- 2 linguri de hrișcă fiartă, un măr gutui fiert
- gris, un măr răzuit, 2 linguri de merișoare hidratate date la blender
- 3 linguri de fulgi de orz/ovăz fierte 4-5 minute, 4 migdale hidratate răzuite, o pară, piure de cătină (cătină congelată pusă la blender cu un măr mic și puțină apă)
- 2 linguri de hriscă fiartă, o pară, o linguriță de semințe de cânepă
- 1-2 biscuiți rășniți, un măr gutui fiert, 2 linguri de merișoare hidratate 3 ore; fructele la blender cu apă în care a fiert mărul gutui
- 2 linguri de cereale Granovit opărite 10 minute, 6 prune uscate, fără sâmburi , hidratate 3 ore, un măr ras
- terci de orz cu dovleac plăcintar (ludau) fiert pe abur
- mei, măr gutui fiert
- biscuiți, măr, migdale, curmale
- biscuiți, măr răzuit, semințe de susan râșnite
- biscuite, pară, 1/3 avocado
- gris fiert in apă, pară, migdale răzuite
- biscuiți, pară, migdale hidratate și răzuite
- supă cremă de mazăre: într-o cratiță se pune apă la fiert; când începe să clocotească se adaugă un morcov și o țelină mică, după 10 minute se mai adaugă 2 pumni de mazăre congelată, un cartof și se mai lasă la fiert 25 de minute; ultimele 5 minute am adăugat 2 ciuperci chmapignon tăiate felii. Toate legumele, scurse, se pun în blender și se pasează până devin o pastă, se mai adaugă apa în care au fiert (nu neapărat toată, doar cât să subțieze supa), iar apoi am pus supa înapoi pe foc să dea 2-3 clocote. Am servit cu paste integrale alfabet, ulei de măsline presat la rece și mărar verde.
- supă de legume cu tăieței din făină integrală: am pus la fiert un cartof, un morcov, un pătrunjel și la sfârșitul fierberii o inflorescență de brocoli; am tăiat legumele mărunt, am adăugat supa în care au fiert, frunze de patrunjel și taieței
- supă concentrată de legume (cartof, morcov, pătrunjel rădăcină, conopidă; o ceapă mică și puțin ardei capia pe care, după fierbere, le-am aruncat); găluște din gris (am bătut un ou, am adăugat, în ploaie, 3-4 linguri de gris; în supa care fierbea am adaugat cu lingurița compoziția și am lăsat să fiarbă gălustele 7-8 minute)
- 2 linguri de paste integrale alfabet cu o ciulama de ciuperci pregătită astfel: 6-7 ciuperci champignon mari, înăbușite în apă 7-8 minute, o bucată de ardei capia, mărar, o linguriță ulei de măsline presat la rece
- taieței cu nucă și miere
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu