duminică, 22 aprilie 2012

Mâncare de ciuperci cu hrișcă și urzici

Primăvara. A venit. E aici. Și parcă am mai mult spor, poftă să ies afară, mai multă lumină în casă. Am profitat, puțin ce-i drept, de verdețurile primăverii, printre acestea fiind și urzicile. Mâncarea de ciuperci cu hrișcă și urzici e atât de bună, extraordinară. Dacă mai găsiți urzici sau leurdă să o încercați. Și cu spanac va fi bună.


Toată treaba e rapidă. Într-o cratiță am pus 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui, am călit timp de 2-3 minute 2 cepe tăiate mărunt, apoi am adăugat un kilogram de ciuperci champignon curățate și tăiate bucăți. Am pus un capac și le-am lasat să se înăbușe în apa lăsată de ciuperci. Am adăugat sare și piper. După ce se evaporă apa, am luat capacul și am mai lasat 5 minute să se călească, iar apoi am adăugat o cană de hrișcă fiartă 10 minute în prealabil și 2 mâini de urzici spălate. Se mai lasă pe foc maxim 10 minute și se mai verifică de condimente. Gata. Rapid, nu?



Și găinile au simțit primăvara. Avem ouă din belșug.


Flori, flori, flori.

Pomii au inflorit și grădina e plină de mireasma florilor. Din 11 pomi plantați luna trecută, se pare că 9 s-au prins, iar 2 pruni nu.


Poftă bună!

2 comentarii:

Stela spunea...

Buna, Bianca.

Numele meu este Stela Cristea, sunt manager proiect pentru Gustos.ro. Am remarcat blogul tau culinar, foarte faine sunt preparatele, felicitari, si iti scriu pentru ca vreau sa te invit personal sa participi la Festivalul Blogurilor Gustoase - editia a IV-a, http://www.gustos.ro/festivalul-blogurilor-gustoase/ (pana pe 29 aprilie se fac inscrierile), menit sa celebreze pasiunea pentru gatit a bloggerilor culinari si sa promoveze blogosfera culinara romaneasca.

Pe langa miza premiilor (constand in electrocasnice premium), simpla participare la festival te poate ajuta cu promovarea blogului tau. Este utila si pentru SEO, pentru ca vei avea 11 link-uri directe afisate de pe blogul tau pe Gustos.ro. In plus, vei avea vizibilitate si potentiale vizite pe blog venite de pe Gustos.ro.

Mai mult decat aceste detalii "tehnice", pregatim diverse actiuni de promovare pentru participantii la festival pe parcursul perioadei urmatoare printr-un proiect numit Gustosfera, nu spun mai multe pentru a nu strica surpriza :), iar festivalul este o celebrare a comunitatii bloggerilor pasionati de gatit. Asa ca pe langa miza premiilor (constand in electrocasnice premium), este importanta si participarea, fiind un castig in sine. Etapa de inscriere dureaza pana pe 29 aprilie, inclusiv. Te astept cu mult drag la festival! (http://www.gustos.ro/festivalul-blogurilor-gustoase/)

Daca ai intrebari, nelamuriri, nu ezita sa imi spui. :)

O zi minunata,

Stela

--
Stela Cristea
Manager proiect Gustos.ro
TreeWorks
Tel: 021.210.87.99
Fax: 021.326.72.33
E-mail: stela.cristea@tree.ro
Facebook.com/gustos.ro

alinutzika spunea...

f buna!

Trimiteți un comentariu