miercuri, 18 iunie 2014

Budinca de tapioca, lapte de cocos si zmeura

In timp ce pregateam pozele pentru postare mi-am dat seama ca am folosit aceleasi borcane si aceleasi fructe ca si la budinca din seminte chia :) Ma gandesc ca avand in vedere raritatea cu care ma afisez pe blog, nu prea e o surpriza. Dar iata ca am pregatit o minunata budinca de tapioca, si, dupa cum ii spuneam si lui Rares, nu e tzapana ca si budinca clasica pe care o stim.


Sa purcedem. Se iau 100 gr de tapioca si pun intr-o cratita cu 400 ml de apa rece si, la foc mic, se fierbe invartind din cand in cand, cam 5 minute maxim pana se umfla. Perlele de tapioca devin translucide.Turnam mamaliga rezultata intr-o sita deasa si clatim tapioca bine de tot (sita sa fie deasa ca de nu pierdeti toata tapioca in chiuveta). Am transferat tapioca inapoi in cratita, am adaugat 400 ml lapte de cocos si, optional, 2 lg de zahar brun. Am fiert budinca, amestecand constant ca sa nu se prinda, pana am obtinut consistenta dorita, 3-5 minute. Ideea e ca in timp ce se raceste, perlele de tapioca mai absorb din lichid. Am lasat amestecul sa ajunga la temperatura camerei.


Imi place sa pun budinca in borcanele asa pentru ca le pun capac si stau cuminti la frigider si ferite de mirosuri. In borcane am pus un strat de budinca, zmeura proaspata si tot asa. La sfarsit o frunzulita de menta proaspata, e chiar gustoasa. Am pus borcanele in frigider si dupa macar 2 ceasuri de stat le-am atatat cu indarjire. 


Recunosc ca a iesit budinca mai buna decat ma asteptam si cred ca mai buna decat cea din seminte chia. Sa o incercati. Pofta buna!

joi, 5 iunie 2014

Briose cu cirese

Un exces in stocul de cirese m-a determinat sa pregatesc "ceva" cu cirese. Acest "ceva" trebuia sa fie cu "chestii" din frigi/camara. Si asa a fost. Mi-au placut foarte mult si le voi reface in curand, sa profit de prezenta lor in piata.


Intr-un bol am amestecat 250 gr faina alba, o lingurita cu varf de praf de copt si 100 gr de zahar brun (vanilat in casa ar fi tare bine :) ). In alt bol am amestecat 100 gr de unt topit si racit, 150 ml iaurt si 2 oua batute. Am amestecat cele 2 compozitii. Am folosit 300 gr de cirese; am scos samburii si le-am rupt in doua. Exista 2 variante: adaugati toate ciresele in compozitie (pudrate cu putina faine) ori in tava de briose puneti un strat de compozitie, apoi cirese si apoi compozitie din nou. Am ales prima varianta, tzoc-poc.

In tava de briose am pus hartiute si le-am umplut (de obicei la briose se pune mai putina compozitie, insa ciresele fiind crude nu permit compozitiei sa creasca mult). 20-25 de minute la cuptor, rabdaaaare sa se raceasca ... si ah, cat au fost de bune!


Pofta buna!